Incontinenta urinara

Incontinenta urinara: definitie si aspecte generale

Incontinența urinară (IU) este pierderea controlului asupra vezicii, care rezultă în scurgeri involuntare de urină. Aceasta poate varia de la scurgeri minore, care apar picătură cu picătură, până la un jet necontrolat. Incontinența nu este o boală în sine, ci un simptom al altor afecțiuni și are un impact profund asupra calității vieții, afectând funcționalitatea, starea socială și psihologică a unei persoane. 

Ce este urinarea normală? Urinarea este procesul natural prin care vezica urinară se golește complet la intervale regulate. Acest proces ar trebui să fie controlat de voința noastră, permițându-ne să decidem momentul și locul evacuării.

Incontinența urinară este definită de International Continence Society ca fiind „orice scurgere involuntară de urină care duce la o plângere (neplăcere, jenă) funcțională, socială si psihologică.” 

Cum să discutăm despre incontinență: Pentru a detecta incontinența, este important să abordăm subiectul delicat și respectuos, folosind întrebări precum „Simțiți vreun disconfort legat de urinare?” sau „Aveți dificultăți în a vă controla urinarea?” Evitarea termenilor stigmatizați sau jenanți este crucială pentru a înțelege și a ajuta eficient.

Impact social și psihologic

Percepția socială negativă a incontinenței contribuie semnificativ la dificultățile întâmpinate de cei afectați. Senzația de jenă și rușine asociate cu pierderile involuntare de urină pot duce la retragerea din activități sociale și culturale, influențând negativ calitatea vieții. Tinerii, în special femeile active și atlete, pot suferi în mod particular din cauza impactului asupra imaginii de sine și a încrederii.

Consecințe pe termen lung

Pe lângă impactul emoțional și social, incontinența urinară mixtă poate duce la probleme dermatologice și igienice, crescând necesitatea unei îngrijiri medicale frecvente și, implicit, costurile asociate tratamentului și managementului acesteia. Aceasta devine o problemă majoră de sănătate publică, în ciuda disponibilității tratamentelor eficiente.

Obstacole în căutarea tratamentului

Deși există opțiuni terapeutice eficiente, multe persoane afectate de incontinență urinară ezită să caute ajutor medical din cauza stigmatului asociat cu această afecțiune. Sentimentul de jenă împiedică accesul la tratamente care ar putea îmbunătăți semnificativ calitatea vieții.

Cauze si simptome ale incontinentei urinare

Incontinența urinară poate fi influențată de o varietate de factori, inclusiv modificări fiziologice legate de vârstă, presiuni fizice asupra corpului din cauze precum obezitatea sau nașterea, și anumite condiții medicale. Alte cauze includ intervențiile chirurgicale care afectează pelvisul sau disfuncții ale sistemului nervos.

Factori de risc asociați cu IU

Factorii care pot contribui la dezvoltarea IU includ:

• Istoric gineco-obstetric: sarcina și nașterea sunt momente cheie care pot afecta sănătatea pelviană. Factori specifici cum ar fi greutatea bebelușului la naștere, circumferința mare a capului acestuia, utilizarea de instrumente în timpul nașterii, rebuturi pelvine, epiziotomia, precum și tehnicile de împingere pot contribui la slăbirea mușchilor pelvieni.

• Antecedente urologice sau neurologice: chirurgiile pelvine sau perineale, precum și anumite condiții neurologice pot afecta controlul nervos al vezicii.

• Stilul de viață și profesie: Anumite profesii sau sporturi care implică ridicarea greutăților sau eforturi repetate, fumatul care afectează sănătatea țesuturilor.

• Alte condiții medicale:

• Menopauza, care reduce nivelul de estrogen, afectând tonusul muscular al pelvisului.

• Obezitatea, greutatea excesivă poate crește presiunea asupra vezicii urinare și a mușchilor pelvieni, favorizând apariția incontinenței.

• Bronșita cronică poate cauza tuse persistentă, care crește presiunea asupra mușchilor pelvieni și poate duce la pierderi de urină.

• Constipația cronică poate mări presiunea în abdomen, afectând funcția normală a vezicii urinare.

• Infecțiile urinare repetate: pot deteriora țesuturile vezicii și pot afecta controlul urinar.

• Anumite medicamente, cum ar fi hipotensivele, vasodilatatoarele, neurolepticele și relaxante musculare care pot influența funcția vezicii urinare.

• Starea psihologică, stresul și alte condiții psihologice pot influența frecvența urinării și percepția asupra urgenței de a urina.

• Prolapsul genital sau coborârea organelor este consecința deteriorării structurilor musculare și ligamentare care aparțin sistemului de susținerea si suspendarea viscerelor pelvine. Pot fi implicate toate organele: vezica urinara, uter, rect, uretra, vagin.

Simptome comune la examinare

Incontinența urinară, o problemă des întâlnită, poate fi adesea însoțită de diverse alte complicații fizice, care sunt descoperite în timpul examinărilor medicale. Aici sunt câteva dintre cele mai frecvente disfuncții pe care le-am observat:

• Slăbirea mușchilor pelvieni, care joacă un rol esențial în susținerea organelor pelvine.

• Probleme cu peretele care separă vezica urinară de vagin, precum distensia (întinderea excesivă) sau ruptura acestuia.

• Întinderea sau întărirea anormală a ligamentelor care susțin vezica urinară și uretra.

• Leziuni mici în zona gâtului vezicii, o regiune crucială pentru controlul urinar.

• Rupturi ale structurilor laterale ale vezicii urinare, care pot afecta funcția acesteia.

• Inflamații ale vezicii urinare sau uretrei, care pot cauza durere și alte simptome.

• Îngroșarea sau întărirea țesuturilor locale, un proces cunoscut sub numele de scleroză sau fibroză.

• Modificări ale structurii osoase și articulațiilor în zona lombo-pelviană.

• Leziuni ale ligamentului sacro-coccigian, care afectează stabilitatea regiunii pelvine.

Aceste probleme pot fi diagnosticate printr-un examen atent și sunt esențiale pentru alegerea celor mai bune opțiuni de tratament. Dacă vă confruntați cu simptomele incontinenței urinare, este important să consultați un specialist pentru a evalua cauzele și pentru a discuta despre cele mai eficiente metode de tratament.

Tipurile incontinentei urinare

Din punct de vedere clinic, există patru tipuri principale de incontinență urinară:

Incontinenta urinara de efort sau stres: pierderi urinare involuntare

Ce este incontinența urinară de efort?

Incontinența urinară de efort (IUE) este o formă de incontinență ce se caracterizează prin pierderea involuntară a urinei în timpul activităților care cresc presiunea în abdomen. Aceste activități pot include tusea, strănutul, râsul, exercițiile fizice, inclusiv cele abdominale, sau orice alt efort fizic ce pune presiune pe vezica urinară. Un aspect distinctiv al IUE este că aceste scurgeri urinare nu sunt precedate de o senzație de a merge la toaletă și nu apar în timpul repausului sau noaptea, ci exclusiv în timpul activității fizice.

Mecanismul incontinenței urinare de efort

Incontinența de efort apare când presiunea din interiorul vezicii urinare (presiunea intravezicală) devine mai mare decât presiunea din uretra (presiunea intrauretrală). În condiții normale, când suntem în repaus, presiunea din vezică este echilibrată sau mai mică decât cea din sfincterul uretral, care este mecanismul natural de retenție a urinei. Însă, în timpul activităților fizice, presiunea abdominală crește și, dacă transmisia acestei presiuni depășește capacitatea sfincterului de a se menține închis, rezultatul este scurgerea urinei.

Stadiile incontinenței urinare de efort:

• Stadiul I: Scăpările apar la activități care nu necesită un efort fizic intens, cum ar fi tusea, râsul sau strănutul.

• Stadiul II: Scăpările sunt provocate de activități ce implică un efort moderat, precum mersul rapid, ridicarea de obiecte grele sau schimbarea rapidă a poziției corpului.

• Stadiul III: Scăpările se întâmplă chiar și la eforturi minime, putând afecta grav calitatea vieții zilnice.

Incontinenta urinara de urgenta: nevoia subita si intensa de a urina

Incontinența urinară de urgență este caracterizată printr-o nevoie subită și intensă de a urina, cunoscută și sub denumirea de urgență urinară. Această senzație puternică este dificil de controlat, poate apărea brusc și poate duce la pierderi involuntare de urină.

Tipuri de incontinență urinară de urgență

Incontinența urinară de urgență se poate manifesta în două forme principale:

• Vezica hiperactivă: Aceasta se referă la un "sindrom clinic" caracterizat prin apariția frecventă a urgențelor urinare, care poate fi însoțită sau nu de pierderi de urină. Simptomele includ, de asemenea, nicturia (nevoia de a urina frecvent pe timpul nopții), creând disconfort și afectând calitatea somnului.

• Hiperactivitatea detrusorului: Aceasta este o condiție în care musculatura vezicii urinare (detrusor) se contractă în mod involuntar și spontan, chiar și daca vezica nu a atins capacitatea ei maximală. Aceste contracții necontrolate pot duce la nevoia urgentă și frecventă de a urina.
  Diagnosticul acestei condiții se confirmă prin teste urodinamice care măsoară activitatea și presiunea vezicii.

Cauze si factori agravanti specifici incontinentei urinare de urgenta

Incontinența de urgență poate fi provocată de mai multe condiții, inclusiv:

• Afecțiuni loco-regionale: cistite (infecții ale vezicii), tumori în zona pelviană, sau alte afecțiuni ginecologice.

• Afecțiuni neurologice: boli precum scleroza multiplă sau accidente vasculare cerebrale pot afecta controlul nervos al vezicii.

• Factori psihogeni: anumite situații, cum ar fi expunerea la frig, stresul emoțional intens (de exemplu, furia sau orgasmul) sau chiar anticiparea pierderii de urină (cum ar fi momentul când cineva introduce cheia în broască la ușă) pot declanșa urgența urinară.

• Impactul hormonal: este important de menționat că fluctuațiile hormonale, cum ar fi cele care apar în timpul ciclului menstrual, pot exacerba simptomele unei vezici hiperactive. La femei, aceste simptome pot deveni mai pronunțate cu apropierea menopauzei, datorită scăderii nivelurilor de estrogen, care joacă un rol important în sănătatea țesuturilor vezicii și uretrei.

Implicații pe termen lung

Deși vezica urinară tinde să devină mai stabilă odată cu înaintarea în vârstă, aproximativ 10% dintre persoanele cu instabilitate vezicală din copilărie (enurezie tardivă) pot continua să prezinte aceste simptome pe măsură ce îmbătrânesc. Acest lucru subliniază importanța monitorizării și gestionării simptomelor de incontinență de urgență pentru a îmbunătăți calitatea vieții.

Incontinenta urinara mixta: o problema complexa

Incontinența urinară mixtă implică simptomele ambelor forme majore de incontinență: de efort și de urgență. Acest tip de incontinență nu se limitează la un singur mecanism, ci implică atât pierderi de urină asociate cu efortul fizic, cât și urgențe bruscă și imperioasă de a urina, care sunt dificil de controlat. Incontinența este mai frecventă la femei, afectându-le pe acestea în toate etapele vieții. Statisticile arată că, în rândul pacienților incontinenți:

• Aproximativ 50% suferă de incontinență urinară de efort.

• Doar 10-20% sunt afectați predominant de urgențe urinare.

• Restul pacienților se confruntă cu incontinența mixtă.

Analiza pe grupe de vârstă relevă că incontinența urinară de efort este mai comună la femeile sub 50 de ani, în timp ce incontinența urinară de urgență și cea mixtă sunt mai frecvente la femeile peste 50 de ani.

Incontinența urinară de preaplin (overflow)

Incontinența urinară de preaplin, adesea întâlnită la bărbați cu probleme ale prostatei, implică incapacitatea vezicii urinare de a se goli complet. Slăbiciunea mușchiului vezical, care nu se poate contracta eficient, duce la acumularea constantă de urină. Simptomele includ scurgeri involuntare de urină, jet urinar slab, senzația de vezică mereu plină și nevoia frecventă de a urina, adesea fără succes complet. Cauzele pot varia de la obstrucții ale uretrei, cum ar fi mărirea prostatei, la afecțiuni neurologice care afectează funcționarea nervilor ce controlează vezica.

Alte tipuri de incontinenta urinara:

• Incontinența funcțională este un tip de incontinență urinară des întâlnită la persoanele în vârstă, datorată dificultăților de mobilitate fizică sau tulburărilor mentale. Aceste limitări împiedică individul să ajungă la toaletă la timp, rezultând în episoduri neintenționate de pierdere a urinei. Este o problemă legată mai mult de accesul la toaletă decât de controlul vezicii urinare.

• Incontinența totală este o formă severă de incontinență urinară, unde vezica nu mai poate funcționa ca un rezervor pentru urină, rezultând în pierderea completă și continuă a controlului asupra urinării. Acest tip de incontinență poate fi cauzat de leziuni fizice grave, cum ar fi accidente sau boli care afectează măduva spinării, sau prin deteriorarea ireversibilă a sfincterului. În aceste cazuri, managementul incontinenței necesită adesea soluții mai complexe, inclusiv intervenții chirurgicale sau utilizarea permanentă a cateterelor.

Incontinenta urinara in sarcina si la menopauza

Incontinența urinară în sarcină este frecvent întâlnită în special în trimestrele al doilea și al treilea. Creșterea în greutate și presiunea exercitată de uterul în expansiune asupra vezicii urinare sunt factori principali care contribuie la această condiție. De asemenea, modificările hormonale relaxează ligamentele pelviene, reducând suportul pentru vezică, uretră și alte structuri pelvine, ceea ce poate duce la incontinență de efort, unde strănutul, tusea sau râsul pot provoca scurgeri de urină.

Recomandările kinetoterapeutice în timpul sarcinii sunt esențiale pentru menținerea sănătății musculaturii abdominale și pelviene, contribuind la reducerea riscului de incontinență urinară. Întărirea mușchilor abdominali poate fi eficientă prin tehnici specifice de respirație, care nu numai că ajută la menținerea tonusului muscular, dar și la diminuarea presiunii exercitate asupra pelvisului și a perineului. Prin aceste tehnici, gravidele pot învăța să folosească in mod  corect musculatura abdominală și diafragmatică pentru a sprijini și stabiliza zona pelviană.

Aceste practici nu doar că ajută la prevenirea sau gestionarea incontinenței urinare, dar și pregătesc corpul pentru procesul nașterii, facilitând o recuperare mai rapidă postpartum. Este recomandat ca aceste exerciții să fie efectuate sub supravegherea unui specialist în kinetoterapie, pentru a asigura corectitudinea tehnicilor și pentru a evita orice potențiale răniri.

Incontinența urinară în timpul menopauzei este o problemă destul de comună, dar gestionabilă, cu care se confruntă multe femei. Pe măsură ce corpul trece prin schimbări hormonale semnificative, nivelul de estrogen scade, ceea ce poate afecta sănătatea țesuturilor din jurul uretrei și ale vezicii urinare, făcându-le mai puțin elastice și suportive. Acest lucru, combinat cu pierderea naturală a tonusului muscular asociată cu îmbătrânirea, poate duce la incontinență urinară. E important de reținut că incontinența nu este o consecință inevitabilă a îmbătrânirii și există multe strategii pentru gestionarea și ameliorarea acesteia.

Tratamente

Tratamentele pentru incontinența urinară variază în funcție de cauzele specifice și grupul de vârstă al pacientului. La femei, terapiile pot include exerciții pentru întărirea musculaturii pelviene și terapie hormonală, în special după menopauză. Pentru bărbați, tratamentele frecvent recomandate includ modificări ale stilului de viață, medicamente pentru reducerea simptomelor legate de prostata mărită și, uneori, intervenții chirurgicale. La vârstnici, managementul incontinenței poate implica un mix de terapii medicamentoase și non-medicamentoase, adaptate la condițiile comorbide și la nivelul de mobilitate. Pentru copii, tratamentul se concentrează adesea pe antrenamentul de toaletă și, în cazuri specifice, pe medicamente care reglează funcția vezicii urinare. În toate cazurile, o evaluare individualizată este esențială pentru a alege cea mai eficientă abordare terapeutică.

Tratarea incontinentei urinare prin reeducarea perineala

Reeducarea perineală implică tehnici non-chirurgicale și non-farmacologice pentru a trata tulburările de statică pelviană și disfuncțiile organelor pelviene, inclusiv cele urinare, digestive și sexuale. Această metodă terapeutică se concentrează pe întărirea musculaturii pelviene, îmbunătățind astfel calitatea vieții pacienților. Reeducarea perineală ar trebui să fie structurată în funcție de trei axe terapeutice principale:

1. Axă analitică: Reeducarea perineală pe această axă se concentrează pe lucrul cu musculatura specifică a pelvisului, inclusiv mușchii levatori și perineul.
   
   Tehnici manuale: reeducarea manuală a perineului prin atingere vaginală, auto palpare și vizualizare, evaluarea și testarea musculaturii si corectarea asinergiilor.
   
   Electrostimularea utilizează curenți electrici de joasă frecvență pentru a stimula contracția musculară a planșeului pelvin, inclusiv a mușchilor ridicatori ai anusului și sfincterului uretral extern.
   
   Biofeedback-ul în reabilitarea perineală este folosit pentru a îmbunătăți conștientizarea și controlul asupra mușchilor pelvieni, în special în cazurile de incontinență urinară sau alte disfuncții ale planșeului pelvin. Pacienții învață cum să recunoască și să controleze contracțiile musculare printr-un feedback direct și imediat, ceea ce poate duce la o îmbunătățire semnificativă a simptomelor.
   
   Electroterapia la domiciliu folosind metoda ABDO-PERINEO-EXPIRATOR (A.P.E.) cu STIMFLOW reprezintă o inovație în tratamentul incontinenței urinare, combinând tehnici avansate de stimulare pentru a îmbunătăți controlul muscular.
   
   

2. Axă integrativă: Această axă vizează reintegrarea funcțională a perineului în contextul mai larg al corpului, prin abordări care implică întregul corp:
   
   Gimnastică abdominală: utilizând diferite tehnici, cum ar fi Pilates sau Yoga. De asemenea se poate folosi dispozitivul Winner Flow care activează, stimulează și întărește musculatura abdominală pentru a îmbunătăți gestionarea eficientă a presiunilor interne. Aceasta îmbunătățește competența funcțională de a direcționa aceste presiuni corespunzător în funcție de activitatea fizică desfășurată.
   
   
   
   Reglare posturală: prin utilizarea talonetelor posturale și ajustarea posturii corporale, se poate îmbunătăți aliniamentul general și funcționarea adecvată a musculaturii pelvine.
   
   Control motor anticipativ: învățarea și aplicarea controlului motor pentru a anticipa și a pregăti corpul pentru eforturi fizice poate reduce incidentele de incontinență prin prevenirea aplicării presiunilor neașteptate asupra perineului.

3. Axă comportamentală și preventivă: acestă axă se concentrează pe modificările stilului de viață și pe prevenirea factorilor agravatori ai incontinenței:
   
   Combaterea constipației: dieta bogată în fibre și un aport adecvat de lichide sunt esențiale pentru menținerea unei bune funcții intestinale, ceea ce poate ajuta la prevenirea presiunii excesive asupra perineului.
   
   Sfaturi pentru activități sportive: pacienții sunt îndrumați să evite sporturile care cresc presiunea intra-abdominală sau să folosească tehnici corecte de respirație și de execuție pentru a minimiza impactul asupra perineului.
   
   Calendarul micțional: monitorizarea și reglarea intervalului și a volumului micțiunilor poate ajuta în gestionarea simptomelor de incontinență. Prin stabilirea unui program, pacientul poate antrena vezica să rețină o cantitate mai mare de urină pentru perioade mai lungi.
   
   Monitorizarea aportului de lichide și ajustarea dietei: sunt esențiale în gestionarea incontinenței urinare. Reducerea cafeinei și alcoolului, și echilibrarea consumului de lichide pe parcursul zilei pot ajuta la controlul simptomelor și la îmbunătățirea calității vieții.

Tratamente invazive

Tratamentele invazive pentru gestionarea incontinenței urinare cuprind o gamă variată de opțiuni, fiecare adaptată la specificul și severitatea cazului:

• Dispozitive pesare și intravaginale: acestea sunt folosite în principal pentru a susține organele pelvine și pentru a reduce incontinența, fiind o soluție temporară, dar eficientă.

• Intervenții chirurgicale: există diverse operații, cum ar fi montarea unei bandelete (plasă de susținere) sau colposuspensia retropubica, care ridică și susțin uretra și vezica pentru a îmbunătăți controlul urinar.

• Injecții peri-uretrale cu colagen: acestea ajută la îngroșarea țesutului din jurul uretrei, îmbunătățind astfel capacitatea de închidere a uretrei.

• Sfincter artificial: un dispozitiv implantabil care controlează fluxul de urină, reprezentând o soluție pentru cazurile severe de incontinență.

• Grefa de celule musculare: o tehnică inovatoare ce implică transplantul de celule musculare pentru a întări mușchii care controlează urinarea.

• Terapii intervenționale: stimularea nervilor sacrali, care ajută la controlul impulsurilor nervoase către vezică.

• Tratament medicamentos: 

• Medicamentele anticolinergice și alfa-blocantele sunt utilizate pentru a trata incontinența de urgență și de efort, reducând contractiile involuntare ale vezicii și îmbunătățind fluxul urinar. 

• De asemenea, estrogenul topic este folosit pentru femeile la menopauză pentru a îmbunătăți sănătatea țesuturilor pelvine.

• Toxina botulinică (Botox): utilizată pentru a reduce incontinența prin relaxarea mușchilor vezicii, în cazuri selectate unde alte tratamente nu au dat rezultate. 

Fiecare dintre aceste opțiuni trebuie evaluată și discutată cu un medic specialist pentru a determina cea mai adecvată abordare în funcție de nevoile și condițiile specifice ale fiecărui pacient.

 

Bibliografie:

1. Sandrine Galliac Alanbari - Rééducation périnéale féminine mode d’emploi (ed. SANTE ROBERT JAUZE - 2005 et 2010)

2. SANDRINE GALLIAC ALANBARI - Rééducation périnéale féminine LES NOUVEAUX CHEMINS DE LA SANTE (ed. DUNOD 2019)

3. Olivier Bazin et Marc Naudin - Manipulations des dysfonctions pelviennes féminines (ed. ELSEVIER MASSON SAS 2016)

4. https://www.sciencedirect.com/

5. https://walter-learning.com/

6. Curs - Rééducation globale - périnéo-abdo-expiratoire - STIMED

7. Curs - Formation Périnatalité et Winner Flow en kinésithérapie - STIMED