Skip to main content

Incontinența urinară: tipuri, cauze și tratamente

Incontinența urinară: tipuri, cauze și tratamente
ED

Articol scris de Elena Dutca, kinetoterapeut în Franța, specializată în reeducare uro-ginecologică.

Câteva picături când tușești, râzi sau alergi. O nevoie bruscă de a ajunge la toaletă, pe care nu o mai poți amâna. Incontinența urinară este foarte frecventă, mai ales la femei, dar mulți nu vorbesc despre ea din jenă. Se poate trata, iar primul pas este să înțelegi ce tip ai.

Pe scurt

  • Incontinența urinară înseamnă pierderi de urină pe care nu le poți controla.
  • Tipurile principale: de efort, de urgență, mixtă și de preaplin.
  • Sarcina, nașterea și menopauza sunt momente cu risc mai mare.
  • Reeducarea perineală este un tratament fără operație și fără medicamente.

1. Ce este incontinența urinară

Societatea Internațională de Continență (ICS) o definește ca „orice scurgere involuntară de urină care duce la o plângere (neplăcere, jenă) funcțională, socială și psihologică”.

Poate fi o picătură sau un jet pe care nu-l poți opri. Nu este o boală în sine, ci semnul unei alte probleme.

De ce contează:

  • Viața socială: jena și rușinea îi fac pe mulți să renunțe la sport, ieșiri sau călătorii. Femeile tinere și sportivele sunt afectate în mod special.
  • Pielea și igiena: pierderile repetate pot irita pielea.
  • Tratamentul amânat: tratamente eficiente există, dar mulți nu cer ajutor din jenă.

Dacă vorbești cu cineva drag sau cu un pacient despre asta, întrebările simple ajută: „Ai vreun disconfort legat de urinare?” sau „Îți e greu să te controlezi?”.

2. Cauze și factori de risc

Ilustrație: femeie cu disconfort în zona pelviană

Incontinența apare când mușchii și ligamentele care susțin vezica slăbesc sau când controlul nervos al vezicii nu mai funcționează bine.

  • Sarcina și nașterea: greutatea mare a bebelușului, nașterea cu instrumente, epiziotomia sau împinsul pot slăbi mușchii pelvieni.
  • Operații sau boli neurologice care afectează pelvisul sau nervii vezicii.
  • Efortul repetat: sporturi sau meserii cu greutăți ridicate.
  • Fumatul, care afectează țesuturile.
  • Menopauza: estrogenul scade, iar țesuturile pelvine devin mai puțin elastice.
  • Kilogramele în plus, care apasă pe vezică și pe mușchii pelvieni.
  • Tusea cronică și constipația, care cresc presiunea din abdomen.
  • Infecțiile urinare repetate.
  • Unele medicamente: pentru tensiune, vasodilatatoare, neuroleptice, relaxante musculare.
  • Stresul, care poate schimba frecvența urinării.
  • Prolapsul: coborârea organelor pelvine (vezică, uter, rect) când structurile de susținere slăbesc.

La examinare se găsesc des: mușchi pelvieni slăbiți, peretele dintre vezică și vagin întins sau rupt, ligamente întinse sau rigide, țesuturi îngroșate (fibroză) și modificări în zona lombo-pelviană. Un specialist le poate evalua și poate alege tratamentul potrivit.

3. Tipurile de incontinență

Ilustrație: femeie cu nevoia bruscă de a urina

De efort

Pierderi la tuse, strănut, râs, sport sau ridicat de greutăți. Nu sunt precedate de nevoia de a urina și nu apar în repaus sau noaptea.

Stadiul I: la tuse, râs, strănut. Stadiul II: la mers rapid sau ridicat de greutăți. Stadiul III: chiar la eforturi mici.

De urgență

O nevoie bruscă și puternică de a urina, greu de controlat, care poate duce la pierderi. Poate veni cu treziri dese noaptea.

Poate fi declanșată de frig, emoții puternice sau chiar de cheia pusă în ușă, la întoarcerea acasă.

Mixtă

Combină pierderile de efort cu urgențele. Cam 50% dintre persoanele cu incontinență au forma de efort, 10–20% forma de urgență, restul forma mixtă.

Sub 50 de ani e mai frecventă forma de efort; peste 50 de ani, cea de urgență și cea mixtă.

De preaplin

Vezica nu se golește complet și „dă pe dinafară”. Apare mai des la bărbații cu prostata mărită: jet slab, senzația de vezică mereu plină.

Mai rar: incontinența funcțională (persoana nu ajunge la timp la toaletă, din cauza mobilității sau a memoriei) și incontinența totală (vezica nu mai reține deloc urina, după leziuni grave sau afectarea sfincterului).

Forma de urgență poate avea la bază o vezică hiperactivă sau contracții involuntare ale mușchiului vezicii (detrusorul). Diagnosticul se confirmă prin teste urodinamice. Infecțiile, bolile neurologice și scăderea estrogenului la menopauză o pot agrava.

4. În sarcină și la menopauză

Ilustrație: femeie însărcinată

În sarcină, mai ales în trimestrele 2 și 3, uterul apasă pe vezică, iar hormonii relaxează ligamentele pelvine. Tusea, strănutul sau râsul pot aduce pierderi.

Exercițiile de respirație învățate cu un kinetoterapeut ajută la menținerea tonusului abdominal și la folosirea corectă a diafragmei și a mușchilor abdominali. Ele pregătesc și corpul pentru naștere. Fă-le sub îndrumarea unui specialist.

La menopauză, estrogenul scade, iar țesuturile din jurul uretrei și vezicii devin mai puțin elastice. Incontinența nu este o consecință inevitabilă a vârstei și se poate trata.

5. Tratamente

Tratamentul depinde de cauză și de vârstă. La femei: exerciții pentru mușchii pelvieni și, după menopauză, uneori tratament hormonal. La bărbați: schimbări în stilul de viață, medicamente pentru prostată, uneori operație. La copii: educarea mersului la toaletă și, uneori, medicamente. În toate cazurile, evaluarea o face un specialist.

Reeducarea perineală

Un tratament fără operație și fără medicamente, care întărește mușchii pelvieni. Se lucrează pe trei direcții:

Mușchii pelvieni

  • tehnici manuale, evaluare și testare musculară;
  • electrostimulare;
  • biofeedback: înveți să-ți simți și să-ți controlezi contracțiile;
  • acasă: metoda abdomino-perineo-expiratorie (A.P.E.) cu Stimflow.

Corpul întreg

  • gimnastică abdominală: Pilates, yoga sau exerciții de respirație cu Winner Flow;
  • corectarea posturii;
  • învățarea „pregătirii” perineului înainte de efort.

Obiceiuri zilnice

  • fibre și lichide suficiente, împotriva constipației;
  • sport cu respirație și tehnică corecte;
  • calendar al micțiunilor;
  • mai puțină cafea și alcool.

Pentru reabilitarea acasă

Alte tratamente

Când reeducarea nu este suficientă, medicul poate propune:

  • pesare și alte dispozitive intravaginale, care susțin organele pelvine;
  • operații: bandeletă de susținere sau colposuspensie retropubiană;
  • injecții periuretrale cu colagen;
  • sfincter artificial, în cazurile severe;
  • grefă de celule musculare, o tehnică nouă;
  • stimularea nervilor sacrali;
  • medicamente: anticolinergice, alfa-blocante, estrogen local după menopauză sau toxină botulinică, în cazuri selectate.

Fiecare opțiune se discută cu un medic specialist.

Bibliografie

  • Sandrine Galliac Alanbari, Rééducation périnéale féminine mode d'emploi (Santé Robert Jauze, 2005 și 2010)
  • Sandrine Galliac Alanbari, Rééducation périnéale féminine. Les nouveaux chemins de la santé (Dunod, 2019)
  • Olivier Bazin și Marc Naudin, Manipulations des dysfonctions pelviennes féminines (Elsevier Masson, 2016)
  • sciencedirect.com, walter-learning.com
  • Cursurile STIMED: „Rééducation globale périnéo-abdo-expiratoire” și „Formation Périnatalité et Winner Flow en kinésithérapie”